poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | ÃŽnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaÅŸi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 146 .



Cenușăreasa desculță
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mantalex ]

2025-11-03  |     | 



noaptea se dezbrăcase și dansa lasciv cu mine
blues-uri pline de hormoni
vodcă poloneză și spray Rexona
beam fumam și mințeam
despre cum o să fiu poet național
sau măcar județean

ea mă privea
timidă și rujată excesiv
netezindu-și cute imaginare
printre rotocoale de viceroy
și aștepta să o invit la dans

dar eu voiam să fiu poet național
sau măcar județean
și beam cu băieții
fumam cu băieții
mințeam cu băieții
la balul de absolvire în cantina amenajată festiv
cu baloane și hârtie creponată
de administratorul căminului
și de tanti Veronica
bucătăreasa care făcea cel mai bun gulaș
din univers
sau plurivers
sau ce-o mai fi
că eu eram la liceul industrial
și nu aveam de unde să știu

când profesorii s-au machit puțin
cineva a mai stins din lumini
și am plecat să o caut
cu gândul celui mai eroic gest din viața mea de adolescent
invitația la dans
și să-i spun că o să devin poet național
sau măcar județean

dar ea plecase
fără să spună nimic
fără să lase nimic
ca o cenușăreasă desculță
mărturiile ulterioare ale amicilor au fost contradictorii
unii chiar au jurat că Dana de la B nu a fost la bal

ulterior
am căutat-o în
22 de orașe
8 țări
2 continente
lumea habar n-avea de Dana de la B
doar eu vedeam în oglindă urme de ruj pe obraz

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!